Foarte multe străzi din oraș necesită intervenție rapită, aflându-se într-o stare de degradare avansată. Toate aceste lucrări de reabilitare a liniilor de tramvai și a tramelor stradale urmează să fie efectuate anul acesta, cu bani de la bugetul local și prin acesarea de fonduri EU.

Iată câteva exemple: strada Stan Vidigrin, în prelungirea străzii Ștefan cel Mare, până la sensul giratoriu de la AEM, este propusă pentru reabilitare, valoarea estimată a proiectului este de 90 de milioane de lei; Bulevardul Cetății, valoarea estimată a proiectului este de 80 de milioane de lei; Calea Bogdăneștilor va suferi modificări majore, liniile de tramvai vor fi amplasate pe mijlocul străzii, cu două benzi de circulație pe ambele sensuri și parcări, lucrarea putând să ajungă la 100 de milioane de lei. Strada Avram Imbroane îți va schimba și ea înfățișarea contra sumei de 68 de milioane de lei, traseul tramvaiului 7, mai exact străzile Ana Ipătescu, Drubeta și Aluniș vor fi refăcute complet, valorea proiectului putând ajunge la 125 de milioane de lei.

Nu vor fi uitate nici podurile orașului. În acest moment municipalitatea așteaptă propunerile arhitectului, respectiv desenele artistice, cu privire la Podul Jiul. Urmează să intre în faza de proiectare și podurile din zona străzii Bobâlna, Solventul și zona ILSA, unde dezvoltatorul imobiliar din zonă face cadou municipalității studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.

Dacă în vestul orașului avem subpasaje, nici partea de est nu va duce lipsă de acestea, mai exact va fi contruit un subpasaj în Zona Behelea.

Nu în ultimul rând, Nicolae Robu promite timișorenilor că se va ocupa și de lucrările mai mici de reabilitare din oraș, strada Versului și Mareșan Constantin Prezan.

Calea Martirilor, Inelul 4, strada Constructorilor, Inelul 2 sunt doar alte câteva dintre viitoarele șantiere ale orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.