”TOȚI pentru JUSTIȚIE sau… JUSTIȚIE pentru TOnȚI” a fost prima variantă de titlu pentru acest articol. După care mi-am zis că este greșit să generalizăm, pentru că în România există, cu siguranță, magistrați cinstiți care încearcă să-și facă treaba cu profesionalism… așa că am decis să ma limitez la justiția de Timișoara și la impostorii noștri dovediți.

Că în primăria Timișoara funcționează un Grup Infracțional Organizat (GIO) condus de primarul Nicolae Robu, care a infestat primăria cu supuși umili și zeci de șefi ”interimari” și obedienți, o știe toată lumea… mai puțin judecătorii de la Tribunalul Timiș și Judecătoria Timișoara – dacă presupunem că ei nu citesc presa locală, ci doar referatele de clasare pe bandă rulantă a dosarelor penale cu infractori din primăria lui Robu, ”instrumentate” fraudulos de incompetent de către procurorii de la DNA și Parchetul Judecătoriei.

Un procuror DNA clasează șpăgi de milioane

… dar e campion la instrumentat găinării de genul mită prin spitale, școli sau maternități. Îl cheamă Gavra Codrin, este vedeta DNA Timișoara la condamnat infractori de grupa mică și clasează pe bandă rulantă dosare grele cu prejudiciu de sute de milioane din bugetul orașului sau Fonduri EU, furate de politruci corupți. Din presă mai aflăm că face și jocuri murdare, de poliție politică (vezi aici articol), adică orice doar să nu cerceteze vreun infractor cu greutate din administrație și politică, ale căror dosare le tergiversează cu anii… de teamă poate să nu plece și ăștia din țară, cum ne pleacă doctorii și profesorii pe care-i vânează.

În 2016 – sinistrul an electoral ce a culminat cu realegerea microbului primar, am reclamat JAFUL de 12.000.000 lei de la Casa de Cultură (vezi știrea aici), bani furați de Robu pentru campanie, împreună cu tineretul lui liberal și prin tot soiul de evenimente inventate. Gavra, campionul mitei din maternități, a dormit vreun an de zile (plăti zilnic ca procuror…!) fără să miște măcar un deget, după care a clasat dosarul motivând că, simpla mea afirmație că niște sume au fost cheltuite nejustificat nu-i este suficientă lui pentru a demara o anchetă. Plângerea mea era susținută de documentele ANAF ce probau afirmațiile făcute…!. Probabil că Gavra se aștepta ca eu să-i instrumentez tot dosarul, să mai sap după niște documente … eventual să pun la cale vreun flagrant ca să-i arăt șpăgile… și poate să-i fac și niște interogatorii prim primărie. Pesemne se aștepta să-i pun în brațe un dosar cu care să-și justifice salariul nesimțit de procuror inutil, pe care-l încasează lunar și fraudulos de la DNA.

În timpul somnolenței procurorului Gavra Codrin la Timișoara au înflorit corupția și hoția în primărie, iar după ce acesta a clasat jaful de la Casa de Cultură din 2016, bugetul anual al instituției de lopătat cultură ”gratis” a sărit de la 1.000.000 lei la 30.000.000 lei în 2019…!, iar infractorii Robu și Diaconu continuă nestingheriți jaful banului public cu buchete de flori de 60.000 euro decontate firmelor de casă ale primăriei, pe la diverse festivaluri… și cu paranghelii culturale inventate peste noapte de zecile de TeNeLei angajați la primărie, dar care fac muncă de partid – fix după modelul recent condamnatului Dragnea – doar că pe Robu nu-l condamnă nimeni pentru sutele de angajați politic la buget…!

Ba mai mult, anul acesta primarii Robu și Diaconu au reușit deosebita performanță de a aproba agenda culturală și finanțarea Casei de Cultură în CLT după ce festivalurile au fost deja executate și plătite de primărie (vezi știrea aici)… o ilegalitate pentru care orice muritor de rând era arestat și condamnat instantaneu, în orice țară sănătoasă la cap – dar nu Robu și nu în România lucrului bine făcut…!

Același procuror clasează din nou, cu tupeu

După eșecul în instrumentarea dosarului cu jaful de la Casa de Cultură m-am învățat minte și i-am pregătit lui Gavra un dosar garnisit cu absolut toate delicatesele luptei anticorupție: Dosarul 20/P/2016 conține peste 300 de file cu dovezi de :

  • FALS și UZ de FALS pentru obținerea de fonduri EU și de la buget…
  • FRAUDAREA unei licitați prin condiții restrictive și FAVORIZAREA făptuitorului…
  • Recepția și plata unor bunuri ce NU corespund cu Caietul de Sarcini sau cu OFERTA…
  • ÎNȚELEGERE prealabilă între Primărie/Căpitănie și viitorul ”câștigător” al licitației…
  • Raportarea în FALS a îndeplinirii indicatorilor proiectului finanțat din Fonduri EU…
  • Un PREJUDICIU inițial de 4.800.000 lei la buget, realizat prin prezentarea unui raport FALS către CLT pentru suplimentarea fondurilor de achiziție…
  • La care se adaugă încă aproape 3.000.000 lei plătite în tranșe lunare, ilegal și în formă continuată de Robu, de la buget și sub formă de ”subvenții” pentru un serviciu public inexistent.

Pentru toate cele de mai sus Nicolae Robu și aparatul lui de ”specialitate” ar trebui sa primească pana la 15 ani de închisoare cu executare, conform Noului Cod Penal și considerând circumstanțele agravante.  Infracțiunile comise de GIO condus de Robu sunt demonstrate cu documente… peste 300 de pagini de probe pe care le-am obținut în urma unei sentințe date de instanță, de la Primăria lui Nicolae Robu, de la Căpitănie și de la alte instituții ce încearcă sa mușamalizeze afacerea.

Dacă ați zis VAPORETTO, ați ghicit. Dosarul în cauză este legat fix de mândria transportului public de pe Bega… cele 7 vapoare inutile și sinistre ce circulă goale încă din prima zi după lansarea inaugurată de Robu de vreo 3 ori în tot atâția ani… și care, zi după zi își dovedesc inutilitatea și frauda comisă.

Jaful, înșelăciunea și prostia cu care ”specialiștii” lui Nicolae Robu au pus la cale această afacere tulbure ca Bega sunt atât de evidente, încât trebuie să fii procuror la DNA ca să nu le vezi… sau director la ADR Vest, unde Sorin MAXIM se chinuie să acopere jaful dat de infractorii din primărie fondurilor EU pe care ADR Vest le administrează, prin adrese false ce indică finalizarea indicatorilor de proiect, dar care vin în contradicție cu documentele primite de noi de la STPT, care ne-a informat că nu circulă decât 3 din cele 7 vapoare… că nu au angajat decât 22 de marinari și vreo 3 căpitani din cei 68 raportați la ADR Vest… și că în realitate, cei 15.400 de călători cât au promis inițial la UE că vor transporta zilnic…! (condiție esențială ca să primească finanțarea de 10.000.000 euro pentru malurile Begăi de la UE), sunt de fapt nici măcar 400 de pasageri pe zi…!

Ei dar, ce contează dovezile ce probează jaful a 8.000.000 lei (până în prezent, că jaful continuă)… sau 7 vapoare din care 5 zac bătute-n cuie de mal… iar celelalte 2 se plimbă goale… sau cei 300.000 lei încă aruncați lunar pe apa Begăi de primărie ca ”subvenții” ilegale pentru un proiect EU și serviciu de transport ce NU există… ce contează toate aceste prejudicii și infracțiuni penale în formă continuată, dacă procurorul Gavra nu vrea el să le vadă?

Dar înainte să-l claseze cu o motivare la fel de tembelă ca și cea din cazul Jafului de la Casa de Cultură, Gavra a dormit pe dosarul ”vaporetto” aproape 3 ani… după care s-a trezit brusc cu aceeași revelație: – NU există suspiciuni care să justifice o anchetă… dispun clasarea.

Contestația mea la decizia de clasare a campionului Gavra a fost studiată de șefa lui – Lavinia Macovei care, pe 6 pagini s-a plâns de hotărârile ÎCCJ și ale CCR ce dezincriminează abuzul în serviciu (pentru ca doar atâta vede ea din toată pleiada de infracțiuni în formă continuată și prejudicii ce continuă să curgă – un simplu abuz în serviciu) și, pe cale de consecință l-a mai clasat odată și ea.

Dosarul 20/P/2016 se află acum pe rolul Tribunalului Timiș, urmând ca un judecător să decidă dacă-l trimite unei alte secții DNA din țară care să înceapă urmărirea penală împotriva GIO păstorit de Robu, iar pe procurorii Gavra și Macovei spre cercetare la secția specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție – așa cum am cerut în contestație.

Același procuror Gavra doarme pe alte fraude de sute de milioane din Primăria Timișoara, cum ar fi ”anveloparea blocurilor”, dosar deschis la plângerea firmei de proiectări înșelată de Robu, sau dosarul 46/P/2016 cu ”Jaful de la COLTERM” instrumentat și el cu peste 300 de pagini cu probe de către doamna Mirela Toc, angajata primăriei care după ce a denunțat ilegalitățile GIO condus de Robu, este persecutată zilnic de șefii obedienți ce ocupă posturile fără concurs – ilegal, prin dispoziție de primar.

Ce vrei să fac? Știi cât e de greu să intri în primăria lui?

… acestea au fost cuvintele campionului Gavra în 2017, când ne-am întâlnit în fața sediului DNA și l-am întrebat ce face cu dosarul ”vaporetto”, pe care dormea deja de vreun an. Doi ani mai târziu aveam să aflu că nu a făcut absolut nimic – nu a pus nici măcar o întrebare. Decizia de clasare mi-a fost comunicată de șefa lui – Lavinia Macovei, la care am fost în audiență ca să aflu ce se întâmplă cu dosarul, după ce inițial m-a primit în audiență procurorul Tamas Schiffbeck care, pe toată durata audienței nu a făcut decât să-mi spună că nu poate să ma contrazică, că am dreptate să fiu nemulțumit de felul în care nu avansează ancheta și că ar trebui să vorbesc cu șefa Macovei care era în instanță, dar care este în măsură sa mă lămurească mai bine decât el. La câteva săptămâni după această discuție, Tamas Schiffbeck s-a sinucis.

Șefa DNA Timișoara – Lavinia Macovei, mi-a comunicat decizia de clasare și mi s-a plâns pret de aproape o ora despre dezincriminarea abuzului în serviciu și de faptul că, zice ea, nu mai au pârghii legale să combată corupția – de parcă până atunci ar fi combătut-o. Am întrebat-o atunci de ce mai exista DNA și ce fac ei acolo…  întrebare rămasă în aer, la etajul 6, de unde țin de ”șase” infractorilor din administrația Robu.

Alt parchet, alt procuror-șef ține de ”șase” pentru infractori

Cârdășia dintre șefa Parchetului Judecătoriei Timișoara – CHIVU Claudia Irina și primarul Nicolae Robu este deja un subiect de notorietate despre care au scris cam toate ziarele din Timișoara care nu sunt aservite primarului (vezi rezumat aici). Din toate infracțiunile reclamate acestui parchet, Robu trebuia să fie acum condamnat și executat pentru cel puțin două infracțiuni dezvăluite și soluționate deja de presă – dar clasate sau tergiversate de procurorii conduși de madam Chivu.

Un judecător dispune „urmărire penală” – madam Chivu clasează

În anul 2016 șefa parchetului a clasat dosarul penal 6494/P/2014, în care Nicolae Robu, Rodica Aurelian, Simona Dragoi și Zapcău Delia – toți șefi în primăria lui – sunt acuzați de abuz în serviciu, declarații false și refuzul de a pune în aplicare o sentință definitivă a instanței. Doar că persoana vătămată a contestat ordonanța de clasare și instanța i-a dat dreptate, dispunând, citez: începerea urmăririi penale împotriva pârâților Robu Nicolae, Rodica Aurelian, Simona Dragoi și Zapcău Delia”vezi aici hotărârea completului C5P… sau aici minuta instanței 2016- Judecătoria TIMIŞOARA_C5P dispune urmarire penala 6494-P-2014

Doar că, în loc să pună în aplicare hotărârea instanței și să ia măsuri administrative împotriva procurorului subaltern incompetent, corupt sau rău-voitor care a instrumentat dosarul întors de instanță, procuratoarea-șef Chivu Claudia Irina a mai dormit 1 an pe dosarul în cauză, după care și-a încercat încă odată norocul cu el în instanță…unde, de data asta un alt judecător – completul C2P și în totală contradicție cu completul C5P – a clasat dosarul 6494/P/2014 în care completul C5P dispunea urmărirea penala cu 1 an înainte. Vezi aici minuta instanței: 2017 – C2P dispune clasare 6494-P-2014.

Putem spune așadar că cel mai bun și ieftin avocat al apărării infractorilor din primăria lui Nicolae Robu este procurorul-șef al Judecătoriei Timișoara – Chivu Claudia Irina. Ieftin pentru infractori, dar extrem de scump și toxic pentru Timișoara.

Procuror-șef Chivu Claudia complice la uciderea lui Vlad Baici

”Poarta Ucigașă” este un alt dosar celebru pe care Chivu Claudia Irina se străduiește să-l claseze încă din anul 2017, însă o deranjează notorietatea cazului și moartea tânărului Vlad Baici, ucis brutal la doar 24 de ani de abuzurile și ilegalitățile comise de aceiași complici ai ei – Nicolae Robu și Simona Dragoi – adică fix indivizi pe care Chivu Claudia Irina trebuia să-i trimită în judecată încă din 2014 în dosarul 6494/P/2014 așa cum i-a dispus instanța, dar pe care complici i-a scăpat cu succes de justiție în 7.12.2017… adică la 3 luni după moartea lui Vlad, ucis brutal de poarta de intrare în Timișoara la 17.09.2017, recent renovată prin contract de încredințare directă de firma ce i-a dat șpagă lui Nicolae Robu mobilier de birou – de 2 ori (citește aici – Primarul Robu este cheia de la poarta ucigașă).

Pe scurt, dacă madam Chivu și-ar fi făcut meseria de procuror și i-ar fi trimis în judecată pe primarul Nicole Robu și Secretarul-interimar al primăriei, Simona Dragoi pentru abuz în serviciu în dosarul 6494/P/2014… aceștia ar fi fost suspendați din funcție și NU ar mai fi avut ocazia sa comită abuzurile din dosarul ”Poarta Ucigașa”, iar Vlad Baici ar fi fost azi în viață.

La fel ca și în cazul infracțiunilor nepedepsite de DNA și aici, la Parchetul Judecătoriei Timișoara, se întâmplă același fenomen – CORUPȚIA UCIDE – și asta doar pentru că, la Timișoara procurorii apără infractorii în loc să-i acuze.

Asta este <România ”grupului infracțional” bine făcut> în care Klaus Iohannis – beneficiarul lozincii de acum 5 ani – se plimbă la braț cu infractorul Nicolae Robu și numește în funcții procurori care-l protejează pe acest accident sinistru ce a lovit Timișoara în 2012, venit pe valul accidentului politic numit USL.

Diplome, premii, ipocrizie și mult mai mai multă corupție

Asociația Timișoara i-a premiat pe șefii DNA și Parchetul General – Laura Codruța Koveși și respectiv Augustin Lazăr, pentru ”speranța” redată românilor…?!? Și pentru merite deosebite în lupta anticorupție…?!? Koveși și Lazar i-au premiat la rândul lor pe procurorii madam Chivu și pe Gavra pentru abnegașie, dedicație și devotament la făcut nimic… în timp ce infractorii sunt în continuare liberi… Robu, Diaconu și Grupul Infracțional Organizat pe care-l conduc din primărie continuă să fure, să mintă, să corupă și să emită documente și autorizații false, cum a fost cea care l-a omorât pe Vlad Baici – victima lor ce a scăpat nemenționată de Societatea Timișoara în discursul de premiere.

Asta-i România lucrului bine făcut?!? Asta-i tot ce avem de oferit copiilor noștri?!?

Acest articol împreună cu datele din cartea mea de identitate și referințele atașate sunt trimise ca ”Plângere Penală” către secția speciala pentru investigarea infracțiunilor din justiție, împotriva magistraților Chivu Claudia Irina de la Parchetul Judecătoriei Timișoara și a procurorilor Gavra Codrin și Lavinia Macovei de la DNA Timișoara, pe care eu îi consider (alături de alții) principalii vinovați pentru jaful cu victime de la Timișoara care trebuie să ia sfârșit, acum.