Contorizarea individuală este o soluție mai ieftină la facturi pentru timișoreni, anunță reprezentanții Colterm. Săptămânal, intituția primește de la cetățeni 17 cereri pentru contorizări individuale cu distribuție pe orizontală.

Potrivit directorului general interimar al Colterm, Mircea Cristian, instituția a implementat un proiect pilot în acest sens, investiind 20.000 de lei pentru a trece un bloc din zona Bucovina la distribuția pe orizontală.

„Săptămânal, avem undeva la 17 cereri pentru contorizări individuale cu distribuție pe orizontală. Proiectele de redimensionare a instalației, de perimetrale interioare sunt făcute cu titlu gratuit de către Colterm, iar asociația rămâne să decidă dacă se implică. Am făcut un bloc de pe strada Storojineț, zona Bucovina. Investiția a tinut strict de Colterm, am investit 20.000 de lei. A fost primul bloc care a avut o cerere depusă pentru a trece la acest sistem, era primul venit, primul servit, fără alte criterii. În acel bloc nu era nimeni debranșat”, precizează Mircea Cristian, director general interimar al Colterm.

De cealaltă parte, viceprimarul Dan Diaconu spune că încearcă să obțină fonduri europene pentru introducerea distribuției pe orizontală.

„Distribuția pe orizontală și contorizarea individuală sunt elemente pe care trebuie obligatoriu să le urmărim în perioada următoare. E un model pe care trebuie să-l urmărim în continuare, în condițiile în care programele europene ne vor putea oferi finanțare pentru lucrările de contorizare individuală și distribuție pe orizontală ar fi cea mai ușoară variantă în care am putea sprijini proprietarii pentru aceste costuri. Asta nu înseamnă că asociațiile de proprietari nu pot să o facă, doar că trebuie să-și acopere costurile schimbării tuturor instalațiilor pentru contorizarea individuală. Au fost făcute și calcule, asta înseamnă undeva la 1.000 de euro pe apartament, erau costuri estimative”, afirmă viceprimarul Dan Diaconu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.