Clinica de Dermatologie a Spitalului Muncipal va fi mutată în curând într-o nouă locație. Este vorba de clădirea cu patru etaje, de pe strada Daliei.

Edilul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că a fost câștigată licitația prin care un fost internat va deveni spital.

„Am semnat contractul pentru reabilitarea și refuncționarea clădirii de pe Str. Daliei, unde vom muta Clinica de Dermatologie. Să nu își închipuie cineva că dacă nu am mai vorbit despre acest proiect, l-am abandonat. Eu nu abandonez ideile bune niciodată ”, spune Nicolae Robu.

Tot în aceeași locație, pe strada Daliei, urmează să fie mutată și Policlinica 3, care funcționează într-un imobil retrocedat. Hotărârea a fost votată cu amendamentul ca imobilul de pe Daliei să fie amenajat.

Investiția privind reabilitatea Clinicii de Dermatologie a Spitalului Muncipal se ridică la peste 7 milioane lei, iar termenul de execuție este de 13 luni.

Astefl, în primăvara anului viitor, spitalul se va muta în fostul cămin de pe strada Daliei, reabilitat cu 1,6 milioane de euro. Mutarea a stârnit un întreg scandal anul trecut și este dorită de primarul Nicolae Robu, care vrea să mute consulatele în locul spitalului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.