În această dimineață lângă Tribunalul Timișoara a avut loc un incident în care principalii autori au fost doi țigani. Profitând de absența organelor legii au intrat cu un Mercedes Jeep pe spațiul verde din parcul pentru copii de lângă tribunal.

stefan iulian cojocean

În zonă se afla și Ștefan Iulian Cojocnean, care le-a atras atenția indivizilor că nu se parchează chiar unde vrei, indiferent de cât de ”fițoasă” este mașina pe care o conduci. Văzând că aceștia au coborât din mașină, domnul Cojocnean a sunat la 112, moment în care șoferul mașinii i-a dat peste mâna în care ținea tableta de pe care apelase serviciul 112. Văzând că omul nu cedează agresiunilor verbale și că deja a fost comunicat numărul de înmatriculare a ”trăsurii” indivizii s-au urcat în mașină și au plecat.

Amintim că Ștefan Iulian Cojocnean a devenit cetățean de onoare al orașului nostru în decembrie 2014, distincție primită din partea Consiliului Local cu ocazia aniversării a 25 de ani de la Revoluția din 1989. De asemenea, Ștefan Cojocnean este multiplu campion mondial la sporturi extreme doborând de-a lungul anilor nouă recorduri mondiale, printre care în 2012 a obținut recordul de alergare viteză 100 de metri, pe picioroange moderne, alergare pe picioroange sărind și coarda în același timp, viteză alergare cu spatele pe picioroange moderne, viteză alergare cu rotiri de 360 de grade pe picioroange moderne

” Un Mercedes jeep cu nr TM 09 SEF la ora 11,05 s-a deplasat pe directia sagetii pentru a parca pe spatiul verde din parculetul pentru copii de langa Tribunal unde, ulterior dupa hartiile din mana, mi-am dat seama ca aveau treaba ! Uimit de tupeul necivic le-am spus: Mai baieti, chiar asa!?? Din jeep au coborat doi tigani venind spre mine incercand sa ma intimideze, verbal, am scos tableta telefon si am sunat la 112 , timp in care soferul tigan SEF un burtos mi-a dat peste tableta pe care am reprins-o in aer si asta in timp ce deja vorbeam cu operatoarea de la 112, celalalt tigan subtirel incepuse si el sa ma agreseze verbal, ca doar erau o mica haita de tigani care incalca legea! Vazand ca nici cu agresiunea fizica, nici cu cea verbala si deja dadeam datele masinii operatoarei de la 112 s-au urcat in jeep si au plecat si in neputinta lor imi aratau semne obscene din masina! Desi suntem in a 43-a zi din Postul Pastelui si imi doresc ca educarea spre simtul civic al acestei etnii de tigani alungati din India acum 600 de ani sa ajunga cat mai repede la cote normale de convietuire! Pentru ca uneori poti sa uiti ca esti in Postul Pastelui daca esti provocat cu o palma sau pumn ..si sa ajungi sa îi calci in picioare chiar daca sunt tigani interlopi!”, a scris pe facebook Ștefan Iulian Cojocnean.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.