Buzatu Adrian - Poliția Locală Timișoara
Buzatu Adrian - Poliția Locală Timișoara

În urmă cu trei zile Nicolae Robu a fost pentru a doua oară invitat să participe la plimbarea ”bicicliștilor răi” prin centrul orașului. Evident că Nicolae Robu nu a răspuns provocării, însă a fost omniprezent prin numărul mare de milițieni aflați la datorie.

În data de 10 martie la primărie a fost înregistrată o adresă prin care Nicolae Robu a fost invitat oficial să participe la această a 2-a pedalare, adresă care a primit un răspuns care nu are nicio legătură cu invitația adresată edilului: ” Referitor la adresa dvs. inregistrata cu nr. ww2016-000616, va rugam sa va adresati Comisiei de Ordine Publica, pentru avizarea evenimentelor organizate de dvs. Detalii privind desfasurarea comisiei le gasiti pe site-ul institutiei ”.

Trebuie să precizăm faptul că Nicolae Bîrsan nu a organizat niciun eveniment în centrul Timișoarei, a lansat doar o invitație la plimbare prin centru!

Trecând încă odată peste penibilul modului de comunicare dintre primărie și cetățeni, ” bicicliștii răi ” s-au adunat și astăzi în fața Catedralei. La posturi a fost și ” miliția robiană ”, plasată strategic la fiecare colț de stradă. Interesant este că de acestă dată numărul acestora a fost mai mare decât săptămâna trecută. Și de acestă dată, prezent la fața locului, a fost Adrian Buzatu, șeful serviciului de Reclamații și Sesizări din cadrul Poliției Locale, care a ținut și de acestă dată să precizeze ilegaitatea pedalării prin centru și evident să supravegheze elementele disturbatoare.

Timișorenii au răspuns afirmativ chemării la plimbare, au fost prezenți copii, însoțiți de părinți – adevărate pericole pentru zona centrală –  și cetățeni sătui de atitudinea edilului megaloman. Pe parcursul plimbării nu au existat incidente, la final ” bicicliștii răi ” s-au oprit în fața Operei. Aici însă doi timișoreni  au primit o amendă. Unul dintre  ei fiind minor a primit 185 de lei, însă cel de-al doilea a primit o amendă de 860 de lei. Iată cum motivează polițistul local diferența de 230 de lei, față de amenzile date săptămâna trecută:

” Domnul a primit maximul amenzii întrucât a circulat sfidător în fața noastră. Totul grupul a circulat pe lângă bicicletă. Dacă tot grupul poate să protesteze pașnic pe lângă bicicletă, el de ce nu poate înțelege? Conform legii sancțiunea este între 6 și 8 puncte de amendă. Un punct de amendă este 10% din salriul minim pe economie, adică 105 lei. Domnul a primit 8 puncte ”.

În cursul săotămânii viitoare toate amenzile urmează să fie contestate în instanță și iar finalul săptămânii, sâmbătă va avea loc o nouă plimbare prin centrul istoric PE biciclete.

Mesajul acțiunii este simplu: legea este lege și trebuie respectată de toata lumea, fie ei edili șefi sau simpli cetățeni.

 

Video: Ovidiu Icobescu

5 COMENTARII

  1. ma intreb ce este asa de greu sa te dai jos de pe bicicleta pentru 15 minute, cam cat dureaza sa traversezi centul. Este mult mai usor sa te deplasezi pe doua roti printre terase si mii de oameni ? Mai bine ati protesta pentru realizarea de noi piste de biciclete prin oras (unor piste adevarate nu doua dungi pe trotuar), dar asa e romanul, vrea el sa se plimbe cu bicicleta prin fata Operie.

  2. Acuma cand sunt zeci de trasee facute expres pentru biciclete,ei vor neaparat sa se strecoare printre pietoni prin fata operei ! Nu pot sa faca un gest de bun simt si sa se coboare de pe bicicleta sa traverseze centrul pe langa bicicleta ! In anii trecuti cand nu era metru de piste pentru biciclete, nu se mai auzeau voci care sa impuna traseu de biciclete prin centrul pietonal dar acuma daca au trasee pe langa Bega ,prin parcuri si aproape prin tot orasul, asa vor unii sa caute nod in papura si sa tulbure buna intelegere pur si simplu pentru ca asa vor ei ! Poate ca stiti zicala aceea ,, Dai nas lui Ivan, el se urca pe divan !,, cam asa si cu acesti biciclisti ! maine poimaine vor revendica si spatii prin Mall-uri sau super-market-uri ! Asta e, daca se gaseste cine sa intretina prin diverse articole subiectul ……. probabil in cateva zile ,vom citi dinou ca ,,cetatenii rau voitori,, nu sunt de acord cu piste prin centrul !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.