Primarul Nicolae Robu a făcut vineri inaugurarea străzii Martir Vasile Balmuș din Timișoara. Aceasta a fost asfaltată pe o lungime de 433 metri, s-au realizat 127 locuri de parcare și au fost amenajate trotuare noi pe o lungime de 655 m. Totodată a fost amenajată zona verde cu o suprafaţă de 350 mp, fiind plantaţi şi 21 arbori.

Lucrarea a costat 700.000 de lei, bani de la bugetul local.

„În acest cartier vom face ca nici un metru pătrat să nu rămână neatins. Totul va fi amenajat aici, în cartierul Calea Buziașului la fel și apoi vom continua în restul orașului. Vrem să arătăm ce înseamnă o amenajare după un concept unitar”, spune primarul Nicolae Robu.

Cu jurnaliștii pe urme și însoțit de câțiva angajați ai primăriei, edilul s-a oprit preț de câteva minute să afle părerea locuitorilor din zonă. Primul s-a arătat nemulţumit că se plantează copaci. La următoarea baie de mulțime a primarului, un cetățean i-a atras atenția că este deranjat de un cais din fața geamului, iar o pensionară i-a reproșat felul în care a fost realizat accesul spre blocul în care locuiește.

Pe de altă parte, edilul și-a ținut promisiunea făcută muncitorilor și anume că le face cinste cu mici și bere, la finalul lucrărilor. Astfel, oamenii au primit trei mici cu muștar și câte două beri la doză. Servirea s-a făcut pe trotuarul proaspăt refăcut.

130620142670 130620142686 130620142703 130620142678 130620142682 130620142685  130620142694 130620142699

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.