beauty and the beast
beauty and the beast

În premieră, Naționalul timișorean pune în scenă musicalul Disney Beauty and the Beast – Frumoasa și Bestia, invitând publicul de toate vârstele să pășească direct în poveste. O poveste care a emoționat generații și care va continua să o facă, deoarece  prin fiecare cuvânt rostit sau cântat pe Scena Mare a Teatrului Național, Belle și Bestia demonstrează că iubirea trece dincolo de bariera celor cinci simțuri și că încrederea este ceva ce se învață.

Teatrul Național a cooptat Opera Națională Română în această aventură, într-o nouă coproducție de succes a celor două instituții de cultură din Timișoara.

Muzica aparține compozitorului Alan Menken, versurile sunt creația lui Howard Ashman și Tim Rice, pe un text de Linda Woolverton, iar traducerea în limba română este semnată de Geanina Jinaru-Doboș. Distribuția reunește actori, muzicieni și balerini. Cu toții, indiferent de specializarea lor, interpretează, cântă și dansează. Ei sunt: Cristina Vlaicu, Matei Chioariu, Victor Bucur, Doru Iosif,  Alexandru Pîntea, Alina Ilea, Daniela Bostan, Adrian Jivan, Iulian Iosip, Loredana Borlovan, Alina Chelba, Sabina Bijan, Diana Nițu, Bogdan Spiridon, Devis Alăzăroae, baletul, corul și orchestra Operei Române. Regia spectacolului este semnată de Somogyi Szilard (Budapesti Operettszínház / Teatrul de Operetă din Budapesta), secondat de Bori Támas (regizor cu un portofoliu impresionant). Conducerea muzicală aparține lui David Crescenzi (Opera Națională Română din Timișoara). Coregrafia aparține Evei Duda (una din cele mai respectate coregrafe din generația ei), costumele sunt creația designerului Alina Lățan, iar video-designul este semnat de Lucian Matei.

Premiera va avea loc miercuri, 30 septembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național, fiind urmată joi, 1 octombrie, de o a doua reprezentație.

Biletele s-au pus în vânzare la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți – duminică, între orele 11 și 19) și online, pe www.tntimisoara.com.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.