Nici în weekendul Rusaliilor nu a fost prea mare linişte. Oamenii legii aflaţi la datorie au avut de lucru cu cei care, la beţie, au mai comis o contravenţie sau  o infracţiune.

Astfel, în 7 mai o patrulă de ordine publică de pe raza Secţiei 1 Poliţie a fost solicitată să intervină să aplaneze un scandal iscat într-o familie din Timișoara. O femeie în vârstă de 31 de ani a fost bătută de socru, care consumase mai multe pahare de alcool.

„La faţa locului echipa a constatat că reclamanta prezenta la nivelul feţei o urmă de lovitură la nivelul buzei inferioare, iar persoana arătată de aceasta ca agresor era chiar socrul său, în stare de ebrietate. Întrebată ce s-a întâmplat, reclamanta a declarat că în timp ce a vrut să coboare din locuinţă cu copilul în vârstă de 9 ani, a fost împiedicată să iasă din locuinţă, fiind lovită totodată cu cotul în gură, apoi a fost luată de cap şi trântită de perete”, susține plt. Nicolae Bocâncă, din cadrul Grupării Jandarmeriei Timișoara.

Oamenii legii au întâmpinat probleme atunci au încercat să-l legitimeze pe agresor. La vederea polițiștilor, bărbatul a intrat în locuinţă, unde s-a încuiat cu cheia şi nu a mai ieşit. Reclamanta a fost dusă la Spitalul Clinic Municipal pentru îngrijiri medicale. Aceasta a depus la sediul secţiei plângere împotriva socrului său agresor pentru loviri repetate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.