Vești bune pentru școlarii din Timiș! Manualele școlare pentru elevii claselor întâi au sosit în depozitul Inspectoratului Școlar Timiș. Este vorba despre Abecedarul și Manualul de matematică, retipărite, pe care dascalii le pot procura din această săptămână, anunță reprezentanții ISJ Timiș.În județ sunt 280 de clase întâi.

“Luni au venit în proporție de sută la sută la limba română și matematică, în mod similar la limba sârbă, parțial au sosit la limba maghiară. Până în acest moment pe limba romani, respectiv limba germană nu avem aceste manuale. Însă sperăm ca ele să ajungă în cel mai scurt timp posibil, noi avem toată disponibilitatea pentru a distribui aceste manuale”, spune Aura Danielescu, inspector scolar general, din cadrul ISJ Timiș.

În privința manualelor noi pentru clasele I și II-a, până miercuri toate unitățile de învățământ trebuie să centralizeze opțiunile dascălilor pentru comenzile de manuale. Inspectoratul Școlar Timiș a numit o comisie specială pentru a se asigura că nimeni nu exercită presiuni asupra cadrelor didactice în favoarea uneia sau a altei variante de manual.

“În ceea ce privește comanda manualelor noi, suntem într-un calendar pe care ni l-a transmis ministerul și pe care, la rândul nostru, l-am transmis în fiecare unitate de învățământ. Urmărim și monitorizăm modul în care se face selectarea acestor tipuri de manuale, transparența în selectarea lor, accesul cadrelor didactice, pentru a cunoaște conținutul fiecărui manual și pentru a ne asigura că nu există niciun fel de inadvertență în selectarea manualelor. Această etapă se va finaliza miercuri, urmând ca joi, la nivelul Inspectoratului Școlar să se finalizeze centralizarea, iar vineri se va finaliza la nivel de țară”, spune Aura Danielescu, inspector scolar general.

Potrivit reprezentanților Inpectoratului Școlar Județean, din cele 146 de unități de învățământ cu clase primare din Timiș, 82 au finalizat până în prezent comanda pentru noile manuale.

(sursa foto: bistrita24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.