Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări față de trei tineri, bănuiți de furtul a trei busturi din bronz de pe raza municipiului Timișoara. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere, bănuiții fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Arestul I.P.J. Timiș.

La data de 17 iunie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat trei tineri, cu vârste între 24 și 29 de ani, bănuiți de furtul a trei busturi din bronz de pe raza municipiului Timișoara.

În fapt, în perioada 10-14 iunie a.c., bănuiții ar fi sustras și transportat cu un autoturism cele trei busturi iar, ulterior, le-ar fi valorificat la centre de colectare a deșeurilor neferoase. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 268.000 de ei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere, cei trei fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Arestul I.P.J. Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză și recuperării prejudiciului cauzat.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.