Nouă artiști plastici profesioniști din țară și din străinătate s-au reunit în aceste zile la Timișoara în cadrul Taberei de creație „Pastel Urban”. Cea de-a VII-a ediție a evenimentului va scoate în evidență și în acest an frumusețile ascunse ale orașului, mai exact pictorii și sculptorii vor suprinde în imagini arhitectura Timișoarei.

Tabăra a început miercuri, iar artiștii vor avea la dispoziție cinci zile pentru a pune în practică cele mai reprezentative locuri din orașul de pe Bega. Ediția din acest an îi are ca invitați pe: Chris Garnier (Biarritz, Franţa), Doina Moisescu – Herivan (Bucureşti), Marinela Măntescu (Bucureşti), Mircea Nechita (Bucureşti), Marius Leonte (Bucureşti), Cristian Boltres (Timişoara), Dragoş-Mihail Bojin (Bucureşti), Mihai Moroz (Lugoj) şi Emanuel Gliga (Timişoara).

„În Timișoara, pastelul se pretează foarte mult! Te invită la atmosferizare a naturii. Mă gândesc că în acuarelă ca să faci niște forme arhitecturale foarte clare și cu un stil determinat, în special baroc sau puțin gotic, pastelul te lasă să le faci. Acuarela fuzionează, acolo alte obstacole. Mi se pare o tehnică foarte indicată pentru locurile unde există multă apă”, declară artistul plastic bucureștean, Doina Moisescu – Herivan.

“În Timișoara mi-a plăcut foarte mult arhitectura. Totul este spectaculos, totul cântă, chiar și pe ploaie. A adus o notă în plus. Pastelul aduce o notă, în sensul că pe lânga culoarea pe care vrei s-o faci pentru compozițiile tale, aduce în plus și cromatica”, spune artistul plastic, Marinela Măntescu.

Noutatea din acest an o reprezintă participarea unui artist plastic din Franța. Este vorba despre Chris Garnier, primul străin care se alătură proiectului. El se află pentru prima dată în țara noastră, iar demersul lui este de a sprijini Timișoara la titlul de Capitală Culturală Europeană, în 2021.

Lucrările artiștilor vor putea fi admirate în luna noiembrie, atunci când va fi organizată o expoziție.

Tabăra este organizată de Fundația Rubin în colaborare cu Primăria Timișoara, al Consiliului Local și al Consiliului Județean.

DSC03897 DSC03898 DSC03908                                                                            DSC03912

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.