Trei dintre cei cinci suspecți în cazul monedelor falsificate au fost reținuți. Printre cele 3 persoane reținute se află și I.D., agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş – Secţia 2 Poliţie.

Reamintim faptul că ieri ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, împreună cu lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş au efectuat opt percheziţii domiciliare pe raza judeţului Timiş pentru probarea activității infracționale a unei grupări specializată în activităţi de falsificare de monede şi punerea în circulaţie de valori falsificate, precum şi fals material în înscrisuri oficiale.

Cu această ocazie au fost ridicate în vederea confiscării, diverse bunuri și valori, printre care o armă cu aer comprimat cu alice pentru care nu se deține permis de port armă, laptopuri, camere video, cartele SIM, medii de stocare USB, telefoane mobile, un pistol de lipire la cald și materiale utilizate în procesul falsificării documentelor de identitate etc., ce se vor constitui în materialul probator al faptei. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.