contract retim
contract retim

Miză mare pentru Nicolae Robu, care a prelungit ilegal un contract fără să existe un mandat de la Consiliul Local.

Robu a semnat ilegal un act în numele Consiliului Local Timișoara care aduce aproximativ 14 milioane de euro anual societății RETIM.

Dat fiind faptul că RETIM nu și-a respectat investițiile promise, pentru contractul de salubrizare  prin delegare de gestiune pentru întreg Municipiul Timișoara, care include persoane fizice și juridice pe lângă serviciile stradale, pentru prelungirea contractului existent era necesară o hotărâre de Consiliu Local.

Fiindcă perioada în care s-a destrămat USL s-a suprapus peste perioada în care putea fi introdus în Consiliu Local proiectul pentru prelungirea contractului RETIM, existând teama că grupul consilierilor PDL și PSD nu vor vota, Robu a încălcat grav legea administrației publice locale și a semnat el prelungirea contractului fără macar să aducă la cunoștiință consilierilor locali.

Abuzul primarului aduce în acest moment 14.000.000 de euro pentru servicii de salubrizare societății RETIM Ecologic Service SA, unde este administrator consiliera lui personală Sanda Greblă, Robu primind și anumite beneficii care au fost făcute publice.

Vezi aici actul semnat ilegal cu RETIM

Vezi aici detalii despre subiect

 

5 COMENTARII

  1. Îl mai faci si domn? Gunoi.
    In tot orasul se lucreaza in ‘reluare’, poate poate pierdem banii de la EU, trecem pe bani publici si putem fura mai usor. Gunoaie.

  2. Gataaaa….la-ti prins, omorati-l acuma. Asa-i trebuie lui Robu, daca nu facea nimic pentru Timisoara, nu avea nimeni treaba cu el!!Nu putea sa fie si el ca Ciuhandu unde, intrau Tigani la primarie ca la ei acasa iar ,pentru oras , nu a miscat o piatra!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.