Efectivele Grupării de Jandarmi Mobile din Timişoara au înregistrat de la începutul acestui an, o scădere a numărului de sancţiuni contravenţionale aplicate precum şi un număr mai mic de infracţiuni comise, comparativ cu luna ianuarie a anului trecut.

Pe timpul executării misiunilor de asigurare a ordinii publice, atât independent cât şi desfăşurate în comun cu poliţiştii şi cu alte instituţii cu atribuţii pe acest segment de activitate, jandarmii timişoreni au aplicat un număr de 247 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 50.150 lei, iar pentru clarificarea situaţiilor, au fost conduse la sediul Grupării Mobile de Jandarmi, un număr de 28 de persoane.

Totodată, jandarmii timişoreni au început anul 2015 constatând un număr de 50 de infracţiuni, 3 dintre ele fiind săvârşite de către minori. Acestea au vizat fapte incriminate de Codul Penal, fapte contra persoanei, precum şi alte fapte incriminate de legi speciale.

Agenții poliției rurale acordă o atenţie deosebită şi  asupra faptei de deţinere şi comercializare a produselor de contrabandă, această activitate fiind practicată activ de unii cetăţeni.

„În acest sens, vom desfăşura o serie de acţiuni de prevenire şi combatere pe această linie precum cele desfăşurate deja în această lună în pieţele din municipiul Timişoara”, a anunțat un reprezentant al Jandarmeriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.