Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche şi importantă dintre sărbătorile creştinătăţii şi se sărbătoreşte astăzi, 14 septembrie, atât în calendarul bizantin cât şi în cel creştin.

Mama împăratului Constantin cel Mare, sfânta Elena găseşte Crucea pe care a fost răstignit Iisus iar, ulterior, în anul 326 aceasta a fost înălțată, în prezenţa a mii de oameni, de către episcopul Macarie, la Ierusalim. Câteva sute de ani mai târziu, lemnul Sfintei Cruci este readus de  la perşi, în anul 629, în timpul domniei împăratului Heraclius I. Acesta o depune în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim şi un an mai târziu, în 630 patriarhul Zaharia de Ierusalim o înalţă în văzul tuturor la 14 septembrie.

Biserica_Sfantului_Mormant

Cultul oficial al Crucii a început în anul 335 cu ocazia  sfinţirii Bisericii Sfântului Mormânt zidită pe Golgota, la locul calvarului lui Iisus, de către Constantin cel Mare la propunerea mamei sale. Aici se găseşte cea mai mare parte din lemnul Sfintei Cruci descoperită de Sfânta Elena. După 14 ani Ierusalimul este cucerit de perşi care au luat ca pradă de război racla unde se afla lemnul sfânt, fapt care a generat un război în urma căruia împăratul Heraclie a reuşit să recupereze Crucea şi o depune în Biserica Sfântului Mormânt. Cultul bizantin mai păstează şi în zilele noastre procesiunea în care lemnul Sfintei Cruci este adus de la Ierusalim la Constantinopol, din păcate părţile care au rămas la Ierusalim s-au pierdut în anul 1187. În prezent singurele părţi care mai exisă se găsesc la Roma şi Constantinopol.

Simbolul crucii în ortodoxie

isus pe cruce

Crucea este cel mai cunoscut simbol din religia ortodoxă care are cele mai multe interpretări. În primul rând este o lectie pe care a dă Iisus omenirii vis-a-vis de modul în care este răscumpărat fiecare suflet, în parte, prin sacrificiul Său, al Celui fără de pacat. Prin moartea Sa fizică omoară păcatul şi reinstaurează un nou început, o nouă lege a iubirii necondiţionate care duce la sacrificiul de sine. Un alt aspect al simbolisticii ar fi acela de regenerare a întregului univers. Crucea înseamnă în aceelaşi timp materie şi spirit, biruinţa vieţii asupra morţii.

Cu mult înainte de apariţia creştinismului, crucea este unul dintre cele mai vechi simboluri cosmice, cele patru braţe indicând cele patru puncte cardinale, punctul de intersecţie a braţelor sale simbolizând centrul universului.

Sursa foto: www.ortodoxia.md

2 COMENTARII

  1. Felicitari Catedralei Mitropolitane Timisoara cu ocazia Hramului Sf,IOsif Cel Nou de la Partos! Felicitari cu aceasta ocazie tuturor slujitorilor acestui Sfant Locas,inclusiv preotilor care au plecat din el in primavara anului curent! Doamne ajuta!

  2. Vio Condrea shoot you!!!! bha cacanarilor a ti ajuns sa iubiti catedrale si biserici,preoti si sfinti,picturi si carti si uitat sa iubiti ce ii cel mai important pe DUMNEZEU. de ce nu va limitati la atat? si va inchinati la tot felu de icoane si cacaturi la popi hoti si curvari. „slujitori ai sf locas” ce cacat ii asta? si eu vreau sa fiu slujitor la biserica si sa iau de pe oameni si ultimul banut. tu stii ca te costa 4000€ sa fi „slujitor” la catedrala? sarbatorile sunt prilej de umplut buzunarele jegosilor de popi,ii afacere nu ii nimic sfant aici!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.